Am fost şi eu acum câteva zile la Restaurantul Casa Bunicii, din Timişoara. Restaurantul este cunoscut după specificulul său şi anume bucătăria bănăţeană; precum reiese şi din prezentarea de pe site-ul lor (http://www.casa-bunicii.ro/): “Fiindcă mare parte din copilărie mi-am petrecut-o la bunica mea din Jebel meniul nu putea fi decât unul bănăţean.”
Însă restaurantul şi-a primit renumele de la faptul că timişorenii îl recomandă ca un loc unde e bine să-ţi duci eventualii musafiri veniţi din străinătate. Din perspectiva pe care am avut-o eu, sinceră să fiu, nu ştiu pe ce se bazează acest renume.
Ambientul de ansamblu, întradevăr este unul plăcut, dar nu are, nici pe departe, un specific românesc, prin excelenţă. Decoraţiunile, în mod vădit s-au dorit a fi uşor rustice, fapt ce reiese din mesele şi grinzile de lemn, de nuanţa mahonului, ieşite parcă din perete. Şi draperiile ce încadrează geamurile de termopan, dau un aspect bine închegat. Se vede clar că persoana care a gândit întreg ambientul, a dorit să dea o notă de căldură prin acele draperii cu o tentă de portocaliu şi ocru, dar sincer nu ştiu ce legătură au lămâile cu coajă portocalie, cu specificul restaurantului, adică bucătăria tradiţională bănăţeană.
Pereţii restaurantului sunt îmbrăcaţi cu un tapet care apare ca un fundala atât pe site, cât şi pe cartea lor de vizită, întradevăr este foarte drăguţ şi primitor, însă brâul tapetului, la o analiză mai atentă, descoperi că înfăţişează o repetare de patru modele de toalete de la ţară. Recunosc, pe mine nu m-a imresionat în mod deosebit, mai ales dacă ţinem cont că acest brâu al tapetului e montat la jumătatea peretelui, exact la înălţimea privirii pentru un om aşezat la masă.
Dacă tot sunt la subiectul toaletă, să descriu şi această incintă a restaurtului. Mi-a plăcut, e curată şi deosebit de drăguţ gândită. Atât gresia şi faianţa, care imită piatra bine şlefuite, cât şi brâul de tapet care îţi aduce aminte de o baie în stil englez de la ţară, specific perioadei celui de al doilea război mondial – mai ales că şi scrie în engleză pe tapetul respective.
Să revenim în restaurant. Mâncarea este deosebit de frumos servită şi în mod evident este un restaurant care se doreşte a fi de clasă, însă eu nu pot să spun că au fost cele mai delicioase bucate consumate de mine vreodată. Mâncărurile sunt mai greu de digerat, dat fiind modul deosebit de complex în care au fost combinate diversele principii alimentare. Întradevăr, e bine să recunoaştem că mulţi dintre noi preferăm acest tip de alimentaţie, eu însă diger mai greu asemenea combinaţii – mie-mi place să combin condimente, dar nu şi uleiul prăjit. De ce spun asta? – păi am nimerit un fel de mâncare cu mai mult ulei prăjit, nescurs. De exemplu, broccoli, cunoscut ca un aliment în esenţă sănătos, l-am primit prăjit, în loc să fie gătit în aburi.
Oricum, gratulez ideea de a crea un restaurant cu un meniu realmente gândit sofisticat, a fost o experienţă interesantă studiul meniului, însă recunosc că mie mi-au lipsit şi sortimentele de mâncăruri mai simple.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu